Dan Petrescu a vorbit din nou despre plecarea de la CFR Cluj. Antrenorul campioanei a spus că va lua o decizie după câteva zile de pauză. Tehnicianul formației din Gruia a dezvăluit și de ce este supărat pe șefii echipei. Nu i-au adus jucătorii pe care i-a vrut, iar acum suferă foarte tare în defensivă.
Dan Petrescu și CFR Cluj au reușit o nouă victorie în campionat. „Dubla” lui Mario Rondon a adus succesul din confruntarea cu FC Argeș. Antrenorul campioanei spunea acum o săptămână că după acest meci se va retrage. Nu a renunțat la acest gând, dar a cerut un răgaz de câteva zile, ca să mai reflecteze. Tonul a părut al unui om care vrea să renunțe.
„Urmează o pauză de patru, cinci zile, mă gândesc la ce e bine pentru CFR şi pentru mine. La un moment dat ceva s-a întâmplat. Urmează o pauză patru zile şi trebuie să iau o decizie bună şi pentru mine, şi pentru club.
Sunt multe oferte. Nu contează de unde sunt. Nu aş vrea să plec de la CFR Cluj cu scandal sau cu ceartă, ci ca ultima oară, ca amici. Că nu poţi pleca aşa după trei campionate luate şi cu prezenţele în Europa League. Chiar am nevoie de o pauză să mă relaxez şi să mă gândesc la ce e bine pentru mine”, a declarat antrenorul echipei clujene.
Dan Petrescu a recunoscut și problemele cu cei care conduc și finanțează clubul. A dezvăluit că este supărat că nu a primit fundași centrali după ce Kevin Boli a fost vândut în Turcia. Aceasta este cea mai mare nemulțumire a lui.
„Cu conducerea nu a fost niciodată o problemă. Am pierdut mulţi jucători buni, pe Boli, iar în acea zonă nu am luat. E grav, e cel mai grav. Am cerut jucători, dar azi mă bucur că l-am descoperit pe Soares. Nu mă aşteptam să joace aşa de bine. El a venit din copac. De trei luni nu a jucat. Ben Youssef a venit de pe plajă”, a mai spus Petrescu.
Antrenorul campioanei a lăsat totuși „o portiță deschisă” la finalul discursului. Își dorește foarte tare o revanșă în fața celor de AS Roma, după meciul pierdut acum câteva zile cu 5-0, în confruntarea din Europa League.
„Toată lumea are nevoie de pauză, lumea e obosită, suntem pe drumuri ca în sezonul trecut. Tot ce sper e să recuperăm fundaşii centrali, pe Vinicius, Burcă, pe Omrani, Chipciu, Vojtus. Până la final mai avem opt meciuri, iar timpul e scurt. Sper ca jucătorii să se odihnească.
E presiune, e normal, dar acum nu e justificată. Nu mi s-au adus jucătorii ceruţi. În campionat, suntem bine, iar în Europa League încă suntem bine. În meciul retur, cu Roma, dacă am jucătorii la dispoziţie, vor avea un meci greu cu noi. Sper să iau decizia corectă pentru mine şi pentru club”, a declarat Dan Petrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER